PRESA
Doua sisteme bolnave sanatatea de stat are febra iar cea privata puls slab
[22.02.2011]
Asigurarile medicale private si abonamentele la clinicile particulare ar trebui sa suplineasca lipsurile din sistemul public.
Obisnuiti cu un sistem medical despre care se spune ca este gratuit, dar pentru care se achita "plati informale" cuantificate anual la peste 400 de milioane de euro, romanii n-au prins inca "gustul" asigurarilor private de sanatate. Aceasta realitate este reflectata si de evolutia domeniului in ultimii ani, piata de profil blocandu-se la nivel inregistrat in 2005. In acest moment, doar 50.000 de persoane au incheiat o astfel de polita, slaba dezvoltare a sectorului fiind acuzata in primul rand de lipsa unor parghii legislative si fiscale.
Prabusirea iminenta a sistemului public de sanatate ii va obliga pe pacienti sa caute variante salvatoare. Nu toata lumea o sa dispuna de resursele financiare necesare unui tratament in strainatate si prin urmare, solutiile ar trebui gasite la clinicile din tara. In acest moment exista doua posibilitati: asigurarea privata de sanatate si abonamentul la un centru medical particular. Punand in balanta cele doua servicii, se pot observa atat beneficiile, cat si dezavantajele pe care le implica fiecare dintre ele.
20 de euro - prima medie lunara
Business-ul asigurarilor private de sanatate nu s-a bucurat pana acum de o sustinere prea mare din partea autoritatilor. Carmen Radu, director general adjunct Eureko, sustine ca piata acestor asigurari a ajuns anul trecut la 20 de milioane de lei, un nivel similar celui inregistrat in 2005. Criza financiara a muscat serios din numarul clientilor pe care ii aveau companiile de profil, in acest moment doar 50.000 de romani beneficiind de o polita privata de sanatate.
Dezvoltarea slaba a acestui domeniu se reflecta si in preturile pe care asiguratorii le practica, numarul scazut de clienti obligandu-i sa tina tarifele destul de sus. "Cea mai mica prima lunara, calculata in functie de varsta, este putin peste 20 de euro. Un barbat de 30 de ani va plati o prima minima lunara de 40 de euro pentru pachetul de baza", ne-a explicat Carmen Radu. Asigurarile pot ajunge insa si la 200 de euro/luna.
Serviciile medicale pe care persoanele asigurate le pot accesa sunt variate, existand intelegeri scrise intre companiile care incheie politele si diferite clinici particulare. De obicei, pacientul beneficiaza de consultatii efectuate de medici specialisti, de toate procedurile medicale (interpretarea analizelor, interventii chirurgicale, endoscopii etc.), de toate examenele de diagnostic, de transport medical de urgenta. De asemenea, ii sunt acoperite cheltuielile de spitalizare. Sunt si situatii in care se ofera discounturi la serviciile stomatologice. Toate aceste tratamente sunt valabile doar daca asiguratul se adreseaza unor unitati medicale partenere firmei care i-a eliberat polita.
Asigurare in loc de "plati informale"
Jucatorii de pe piata asigurarilor private sunt de parere ca daca s-ar fi aplicat pana acum o reforma adevarata in sistemul medical, acest domeniu putea suplini lipsurile din zona publica. "Platile informale", evaluate la peste 400 de milioane de euro anual, pe care romanii continua sa le achite arata faptul ca o polita privata poate deveni un produs accesibil pentru multi dintre cei care se trateaza in spitalele publice. Dar pentru a se intampla acest lucru este necesara implicarea statului, care ar trebui sa creeze parghii legislative si fiscale de stimulare a acestui business.
Dezinteresul fata de asigurarea privata de sanatate rezulta si din facilitatile acordate utilizatorilor. Potrivit legislatiei actuale, un angajator roman poate deduce o polita doar in limita a 250 de euro/an pentru fiecare lucrator asigurat, ceea ce il determina sa nu considere produsul prea atractiv.
Directorul general adjunct Eureko este dezamagit de faptul ca reformarea Sanatatii nu ia in calcul posibilitatea de a oferi romanilor servicii medicale de calitate superioara. "Dezvoltarea asigurarilor private ar reduce povara bugetara", a precizat Carmen Radu.
In schimb, Vassilis Chaniotis, director general al Centrului Medical Medsana, este de parere ca asigurarea de sanatate inseamna cu totul altceva decat ceea ce este acum in Romania. "Asigurarea ar trebui sa ofere acces nelimitat la servicii medicale de calitate in conditii optime, pacientul primind ingrijire din partea unor medici de renume, indiferent de unitatea spitaliceasca in care acestia profeseaza. Accesul persoanei asigurate ar trebui sa fie posibil la spitale private din tara sau din strainatate. Cazurile cele mai frecvente din Romania sunt cele in care se ofera compensatii banesti pentru interventii chirurgicale si spitalizare. Exista si produse de asigurari de sanatate cu acoperiri complexe inclusiv la spitale din strainatate, insa aceste polite au costuri foarte mari pentru majoritatea romanilor", ne-a declarat reprezentantul Medsana.
Predomina abonamentele corporate
Dezvoltarea clinicilor private reprezinta o realitate in Romania, dar din pacate serviciile asigurate de multe dintre aceste unitati nu acopera toate nevoile unui pacient. Partea de ambulatoriu este sustinuta foarte bine, atat prin asigurarile private, cat si prin sistemul de abonamente, dar exista probleme legate de spitalizare si de interventiile chirurgicale. Un spital privat generalist, cu camera de garda si unitate de primiri urgente, nu poate supravietui fara o masa critica de pacienti care sa acopere serviciile medicale prin intermediul asigurarilor private de sanatate.
Nevoia centrelor medicale de a avea un numar cat mai mare de clienti stabili a dus la extinderea sistemului de abonamente. Multe dintre aceste companii medicale au mizat doar pe abonamentele corporate, pentru angajatii firmelor partenere. Este cazul MedLife, unul dintre cei mai puternici jucatori de pe piata. "Preturile acestor abonamente se negociaza in functie de numarul de angajati, specificul companiei, media de varsta a salariatilor, procentul femei versus barbati din cadrul firmei, raspandirea teritoriala, serviciile alese etc. Din aceste considerente, pretul platit de o companie catre MedLife poate varia intre 6 si 120 de euro lunar", ne-a explicat Mihail Marcu, presedintele Consiliului de Administratie al MedLife.
Dupa declansarea crizei economice multe firme au scos din pachetul de bonusuri oferit salariatilor asigurarea medicala sau abonamentul la o clinica privata. Acest lucru a avut efecte si pe piata abonamentelor. Potrivit jucatorilor, aceasta piata a fost evaluata anul trecut la 65 de milioane de euro, inregistrandu-se o scadere de aproape 5 milioane de euro comparativ cu 2009. Prabusirea a avut si o alta cauza: o parte din angajatorii care au ramas in contract cu centrele medicale private s-au limitat la a le oferi lucratorilor doar medicina muncii asociata cu unele programe de profilaxie.
Toate acestea vor duce la o reorientare a clinicilor direct catre client. Medsana intentioneaza sa lanseze pentru persoanele fizice un pachet de servicii medicale diferentiate, in functie de nevoile fiecarui pacient: control general de evaluare a starii de sanatate, programe de monitorizare a sarcinii, pachete de investigatii si analize pentru femei. Clinicile mai mici au pornit inca de la infiintare cu acest tip de oferte, mizand foarte mult pe clientul-persoana fizica. Este si cazul Centrului Medical Mediurg, care elibereaza un fel de card de sanatate pentru pacientii care aleg sa incheie un contract de abonament.
Abonament vs asigurare
Spre deosebire de asigurarea medicala privata, care ofera posesorului posibilitatea de a se trata in cadrul mai multor clinici aflate in contract de colaborare cu firma care a emis polita, abonamentul limiteaza totul la o singura companie. Achizitionarea acestui tip de serviciu ii ofera beneficiarului acces direct la serviciile medicale ale centrului cu care este in contract. De asemenea, este urmarita starea de sanatate a pacientului, acesta avand dosar la unitatea sanitara la care este abonat. In plus, clientii beneficiaza de toate serviciile medicale oferite de clinica respectiva, inclusiv ambulanta, deplasari la domiciliu, efectuarea unor teste si analize medicale la sediul angajatorului.
Anul trecut, numarul clientilor corporate a fost evaluat la 400.000 de abonati. Motivul pentru care firmele prefera acest tip de serviciu in defavoarea asigurarilor este ca statul acorda deduceri nelimitate pentru abonamentele medicale, in timp ce pentru asigurari exista un plafon de 250 de euro. Pe langa asta, spre deosebire de abonamentul medical, plata de catre angajator a primelor de asigurare de sanatate privata pentru salariatii proprii este considerata avantaj de natura salariala, astfel ca valoarea acestor prime se adauga la salariul brut lunar al angajatului si se platesc contributii sociale calculate la salariul astfel majorat, atat de catre angajator, cat si de catre angajat. Costurile unui abonament sunt si mult mai mici, un angajator platind intre 6 si 120 de euro/luna pentru fiecare lucrator. Nici clientii persoane fizice nu achita mai mult de 100 de euro anual pentru un pachet minim de servicii.
Sistemul medical din Romania trece prin cea mai profunda criza din ultimii ani, iar lipsa unor masuri eficiente de redresare condamna pacientul. Privind catre reformele aplicate in mediul public ne putem da seama ca singura sansa o reprezinta zona privata. Din pacate, acest domeniu continua sa fie ignorat de stat care nu realizeaza ca o echilibrare a balantei public-privat ar putea asigura romanilor servicii medicale de calitate. Acum aceste servicii sunt mult prea scumpe in ambele sisteme.
Finantarea sanatatii pentru pensionari - cea mai mare problema
In intreaga lume este o mare problema finanatarea cheltuielilor medicale ale persoanelor invarsta, care au venituri mai mici, dar apeleaza mult mai des la servicii medicale decat alte categorii de varsta si au cheltuieli mai mari cu medicamentele. In plus, cresterea sperantei de viata la nivel mondial face ca, in timp, pensionarii sa fie nevoiti sa faca fata acestor cheltuieli pe perioade din ce in ce mai lungi. La noi, dupa ce statul a omis ani la rand sa vireze de la bugetul de stat la Fondul Unic de Asigurari de Sanatate subventiile prevazute de lege reprezentand contributii de sanatate pentru pensionari, Guvernul a decis pur si simplu, anul acsta, sa impuna plata contributiilor din buzunar pentru toate pensiile mai mari de 740 de lei. In Statele Unite, incepand cu anii ’60, functioneaza sistemul Medicare, in care contributiile platite de angajati la sistemul de asigurari de sanatate de stat finanteaza exclusiv cheluielile medicale ale persoanelor de peste 65 ani, pentru a limita pe cat posibil sumele pe care pensionarii trebuie sa le plateasca la medic sub forma de coplati sau de tarife pentru servicii neacoperite de asigurare.
In schimb, salariatii americani isi asigura sanatatea in timpul perioadei active pe cont propriu si prin intermediul angajatorilor, prin contracte cu asiguratorii privati, la care primele platite beneficiaza de facilitati fiscale pentru ambele parti. Chiar si asa, din cauza imbatranirii populatiei, sistemul nu mai face fata financiar, astfel ca planul de reducere a deficitului bugetar elaborat de administratia Obama prevede reduceri semnificative de beneficii si acoperiri pentru pensionari, ca si majorarea coplatilor.
In Romania, problema se va agrava in timp mai mult decat in alte parti, dat fiind ca, potrivit prognozelor Comisiei Europene, pana in 2050 vor exista 54 de persoane de peste 65 de ani la fiecare suta de persoane active pe piata muncii, fata de 27 in prezent.
Cat costa o asigurare privata de sanatate
Eureko: cea mai mica prima lunara este de 20 de euro, iar cea mai mare poate ajunge la 200 de euro. Eureko are trei propuneri pentru clienti sai:
Basic Plan - asigurarea are o limita superioara de acoperire de 25.000 de euro pentru fiecare an calendaristic
Full Plan - asigurarea are o limita superioara anuala de 100.000 de euro
Planul de sanatate pentru familie, fiecare dintre ofertele de mai sus fiind deja existente la nivelul intregii familii.
ASTRA: clientii acestei firme platesc pentru politele Astramedica cel putin 10 euro/ luna, iar pentru Astra Sante preturile pornesc de la 100 de euro/ luna.
AIG Life: un barbat de 30 de ani care vrea sa beneficieze de asigurarea Ultra Med va plati lunar cel putin 30 de lei, unul cu patru ani mai invarsta va achita aproximativ 60 de lei lunar.
Restul firmelor implicate in asigurarile medicale se feresc sa ofere informatii legate de preturi. De obicei pachetele personalizate sunt negociate cu clientul si depinde foarte mult de varsta si de istoricul medical.
Cat ne costa daca ne tratam la "liber"
Pentru cei care dispun de niciuna dintre aceste variante - asigurare sau abonament, exista posibilitatea de a se trata "la liber". Romanii trebuie sa stie ca sunt anumite servicii medicale pe care clinicile private le acopera si care sunt decontate de CNAS, prin urmare accesul la ele ar trebui sa fie gratuit pe baza unei trimiteri de la medicul de familie. Este vorba de analizele medicale de baza, dar si despre anumite interventii chirurgicale din sfera ginecologiei, pediatriei, medicinei interne, oncologiei, chirurgiei generale si ORL. In cazul in care sunt necesare alte interventii, particularii ofera diferite pachete. La MedLife, nasterea all-inclusiv variaza intre 7.000 si 11.000 de lei, in timp ce la Medsana un control la un medic generalist este de 55 de lei, iar la specialist - 100 de lei.
"Comparativ cu alte tari europene, ponderea asigurarilor medicale este inca extrem de scazuta, chiar nesemnificativa in totalul cifrei de afaceri a furnizorilor medicali privati. Suntem inca in urma la acest capotil. Din pacate, in majoritatea tarilor din fostulbloc comunist, chiar si in cele mult mai avansate decat Romania, (Polonia, Cehia, Slovenia, Ungaria), asigurarile private de sanatate nu au penetrat, avand o pondre nesemnificativa, ceea ce inseamna ca este foarte probabil ca in urmatorii ani sa functioneze pe scara larga nici in tara noastra." Mihai Marcu, prsedintele Consiliului de Administratie al Medlife
"Ultimii doi ani au reprezentat un test destul de dur pentru piata asigurarilor private de sanatate din Romania, aceasta aflandu-se inca din 2009 intr-un regres cauzat de criza financiara care a afectat atat clientii individuali, dar mai ales pe cei corporate. Numarul clientilor a scazut simtitor in momentul in care o parte din angajatori a decis sa renunte la beneficiile oferite salariatilor, printre care si asigurarea privata de sanatate. Cred ca piata asigurarilor de sanatate a inregistrat o scadere nominala in lei de 10-15% in 2010. Probabil ca ne-am situat undeva la 20 de milioane de lei, ceea ce ne aduce la nivelul inregistrat in 2005". Carmen Radu, director general adjunct Eureko.
"In comparatie cu piata abonamentelor, asigurarile private de sanatate nu au beneficiat de aceeasi dezvoltare, in primul rand din cauza ca nu s-au creat premise legislative si fiscale pentru stimularea acestui segment de business. Introducerea coplatii aduce un plus si ar putea facilita dezvoltarea asigurarilor private de sanatate, insa aceasta masura nu este suficienta. Estimez ca in urmatorii ani piata serviciilor medicale private (ambulatoriu si spitalizare) va acoperi aproximativ 30% din totalul serviciilor medicale disponibile populatiei, in contextul in care se vor dezvolta atat infrastructura medicala privata, cat si partea de asigurari private de sanatate. In prezent, acest procent este de 10% din totalul serviciilor medicale". Vassilis Chaniotis, director general Centrul Medical Medsana.
Asigurari medicale existente pe piata
- produse care ofera direct clientilor despagubiri financiare - plati fixe pentru spitalizare si/sau tratament in caz de accident sau imbolnavire. Costul unui astfel de pachet este cuprins intre 6-7 pana la 15 euro/luna.
- produse care acopera toate specialitatile si procedurile medicale, inclusiv spitalizarea pentru care decontarea se face direct cu furnizorii de servicii medicale. Pentru un astfel de serviciu se achita intre 20 si 100-200 euro/luna. Posesorul unei polite de acest gen beneficiaza de analize si proceduri medicale, de un consult gratuit anual, vizite la medici specialisti, transport de urgenta si spitalizare in tara sau strainatate.
Abonament vs asigurare
Abonamentele de sanatate
Sunt deductibile in suma limitata
Includ o gama limitata de servicii medicale
Nu acopera riscul financiar
Piata a ajuns la 65 de milioane de euro
Clinicile private au incheiat 400.000 de abonamente, pretul unui pachet pornind de la 6euro/ luna
Asigurarile private de sanatate
Deductibile in limita a 250 euro/ an
Urmaresc permanent starea de sanatate a asiguratului
Acopera riscul financiar
Piata este estimata la aproximativ 5 milioane de euro
Doar 50.000 de romani au polita de asigurare, prima lunara minima fiind de 20 de euro.
SURSA: Saptamana financiara

Vezi alte articole: