De ce e bine sa faci o ecografie anual

Ecografia este o investigatie imagistica prin care se pot vizualiza diferite structuri cu ajutorul ultrasunetelor. Este o metoda de diagnostic rapida, neinvaziva si nu foloseste radiatii. Cu ajutorul ecografiei pot fi depistate modificari la nivelul structurii organelor interne.

Deoarece imagini­le cu ultrasunete sunt capturate in timp real, se pot vizualiza in cadrul acestei investigaţii structura si miscarea organelor interne ale corpului. Examenul ecografic poate diagnostica o varieta­te de afectiuni si poate eva­lua deteriorarea organelor in urma unor boli preexistente. Ecografia este o modalitate uti­la de a examina multe dintre organele interne ale corpului, printre care:

 inima si vasele de sange, inclusiv aorta abdominala si ramurile sale majore

 ficatul

 vezica biliara

 splina

 pancreasul

 rinichii

 vezica urinara

 uterul, ovarele si fatul la fe­meile gravide

 ochii

 tiroida si glandele paratiroide

 scrotul (testicule)

Cum ne pregatim inainte de a merge la ecografie?

In vederea obţinerii de rezultate concludente, se recomanda res­pectarea urmatoarelor conditii:

– cu cel puţin 6 ore inainte de examinare nu se mananca;in acest interval nu se consu­ma cafea sau alte bauturi care conţin cafeina sau cacao (aceste lichide contracta vezica biliara, facand-o mai greu vizibila).

– cu o ora inainte de efectuarea investigaţiei se consuma lichide (apa plata sau ceai), fara a se merge la toaleta ulterior (pentru o buna vizualizare a organelor din abdomenul inferior, este obligatoriu ca vezica urinara sa fie plina; in felul acesta, sunt indepartate gazele din jurul vezicii urinare, facand posibila examinarea organelor genitale interne in conditii optime – uter, ovare, respectiv prostata).

– in ziua premergatoare inves­tigatiei nu se consuma bau­turi carbogazoase, fructe sau legume proaspete (consumul acestora induce o stare de mete­orism abdominal sau balonare, care limiteaza buna vizibilita­te a organelor abdominale).

Beneficii vs riscuri

BENEFICII

 scanarea cu ultrasunete este o procedura neinva­ziva (fara ace sau preparate injectabile) si este, de obicei, nedureroasa

 ecografia este disponibila pe scara larga, usor de utilizat si mai puţin costisitoare decat alte metode imagistice

 imagistica cu ultrasunete nu foloseste radiaţii ionizante

 scanarea cu ultrasunete ofera o imagine clara a ţe­suturilor moi care nu pot fi vizualizate prin intermediul altor metode imagistice: mamografie, radiografie, CT

 examenul ecografic nu are efecte adverse si poate fi repetat ori de cate ori este necesar, in cazul in care este indicat de medicul curant

 ecografia este modalitatea imagistica preferata pentru diagnosticul si monitoriza­rea femeilor gravide si a fa­tului

 examenul ecografic ofera imagini in timp real

RISCURI

Examenul ecografic nu are con­traindicaţii si este recomandabil sa se efectueze cel puţin de 1-2 ori pe an.

RETINETI !

Ecografia masoara organele, arata forma lor, dar nu da informaţii si despre function­area lor. De aceea, de cele mai multe ori, diagnosticul se stabileste tinand cont si de alte exa­mene sau analize de laborator.