SOPC (sindromul de ovare polichistice)

Dr. Corina Chișu, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Centrul Medical Medsana

Ce este SOPC?
SOPC este o endocrinopatie comună întâlnită la femeile de vârstă reproductivă caracterizată prin oligo/anovulatie, semne care atestă exces de hormoni androgeni și aspect ecografic de ovare cu multiple chisturi mici. Acest sindrom afectează între 4-12% din populația feminină.

Cauzele sindromului sunt încă necunoscute. Exista teoria etiologică genetică sustinută de o agregare familială a sindromului. S-a observat că boala apare frecvent și la surorile (32-66%) sau la mamele (24-52%) pacientelor cu SOPC. Se presupune că boala apare datorită disfuncției unei gene implicate în metabolismul colesterolului și a hormonilor sexuali și se transmite autozomal dominant. De asemenea în etiologia sindromului mai sunt implicate și genele care codifică expresia receptorilor pentru insulină.

Diagnosticul de SPOC
Conform ESHRE/ASRM (Societatea Europeană și Americană de Reproducere Umană Asistată) pacienta cu SOPC trebuie să prezinte două din următoarele trei criterii de diagnostic:
1) oligo- sau anovulatie
2) semne clinice sau de laborator de hiperandrogenism
3) aspect ecografic de ovare polichistice care este definit prin: volum ovarian mare (≥10 cm3) și ≥ 12 foliculi ovarieni cu dimensiuni între 2-9 mm.

Diagnosticul de SOPC se pune după excluderea unor boli cu manifestări clinice asemănătoare ca:
– Hipertiroidism, hipotiroidism
– Hiperprolactinemie
– Hipogonadism hipogonadotropic
– Insuficiență ovariană prematură
– Tumori ovariene secretante de androgeni
– Tumori adrenale secretante de androgeni
– Sindrom Cushing

Pentru a diagnostica singromul ovalor polichistice, se recomandă următoarele investigații:
– Examen ginecologic
– Ecografie transvaginală
– Dozari hormonale specifice în funcție de manifestările clinice (FSH, LH, free testosteron, prolactina, TSH, free T4, free T3, DHEAS, 17- OH progesteron)

Manifestările clinice și complicațiile SOPC sunt încadrate în două categorii în funcție de durata de timp pe care pot apărea.
1. Pe termen scurt apar:
a. Tulburări menstruale
b. Semne de hiperandrogenism: hirsutism (creșterea excesivă a firelor groase de păr, închise la culoare în zone unde la femei acesta este minim sau absent), acnee, alopecie (căderea părului)
c. Infertilitate prin anovulatie
d. Obezitate
e. Tulburări metabolice: dislipidemii, scăderea toleranței la glucoză
2. Pe termen lung apar:
a. Diabet zaharat
b. Boli cardio-vasculare
c. Cancer endometrial

Tratamentul SOPC
Tratamentul sindromului are ca scop scăderea /antagonizarea acțiunilor hormonilor androgeni, menținerea unui endometru în limite normale, scăderea rezistenței la insulină, combaterea infertilității.
Contraceptive orale combinate sunt utilizate ca tratament de primă intenție la pacientele cu SOPC. Ele vor normaliza ciclurile menstruale, vor mentine endometrul normal (prevenind cancerul de endometru) și vor scădea nivelul de androgeni ameliorând acneea și hirsutismul.

Multe din pacientele cu SOPC sunt nevoite să apeleze la diferite tehnici de reproducere umană asistată pentru a obține o sarcină. Se indică inițial un protocol de stimulare ovariană simplă urmat, în caz de eșec, de inseminare intrauterină și ulterior de fertilizare in vitro.
Chiar și utilizând metodele de reproducere asistată, obținerea unei sarcini la pacientele cu SOPC necesită răbdare și încredere din partea pacientei care trebuie să își asume și anumite riscuri ale tratamentului. O complicație redutabilă a tehnicilor de reproducere umană asistată la pacientele cu SOPC este sindromul de hiperstimulare ovariană, conditie patologică ce poate duce chiar și la deces.

Tratamentul chirurgical nu este de primă intenție în SOPC. Se aplică numai în cazuri bine selecționate, la paciente infertile rezistente la tratament medicamentos. Se recomandă drillingul ovarian laparoscopic.

Preventia SOPC sau mai bine zis a complicațiilor sindromului se realizează prin:
– Dietă echilibrată și în special evitarea consumului crescut de grăsimi
– Mod de viață echilibrat
– Evitarea stresului, a consumului de tutun și de alcool în exces
– Exerciții fizice de tonifiere și relaxare
– Menținerea unei greutăți corporale în limite normale sau, în cazul persoanelor obeze, reducerea pe cât posibil a BMI-ului (indice de masă corporală).