Quick Access
Medsana Noutăți

DR NATALIA PĂTRAȘCU, MEDIC SPECIALIST CARDIOLOGIE

Vă informăm că începând din luna august 2019 se alătură echipei Medsana Doamna Doctor Natalia Pătrașcu, medic specialist cardiologie, Doctor în Științe Medicale, care acordă consultații și efectuează investigații medicale de specialitate în clinica:

Medsana Cotroceni:

Marți: 09.00 - 13.00                         

Miercuri: 17.30 - 20.00

Dr. Pătrașcu a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București și în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Universitar de Urgență din București, secția Cardiologie. Are competențe în ecocardiografie esofagiană, ecocardiografie specială și ecografie vasculară, având o vastă experiență clinică. Este membru al Societății Române de Cardiologie și al Societății Europene de Cardiologie, având numeroase participări la conferințe naționale și internaționale din țară și din străinătate, unde a susținut prezentări de specialitate; de asemenea, este implicată în realizarea de proiecte și studii clinice, publicate în reviste internaționale de prestigiu.

Doamna Doctor Pătrașcu are ca domeniu special de interes și expertiza bolilor cardiovasculare în sarcină, fiind inițiator al unui studiu prospectiv de cercetare personală asupra funcției cardiace în hipertensiunea gestațională. Are o deosebită experiență în domeniul bolilor cardiovasculare în sarcină: hipertensiune/ preeclampsie, aritmii, boli cardiace congenitale, vulvopatii, tromboembolism și trombofilia gravidei.

Pentru informații suplimentare și programări la doamna Dr. Natalia Pătrașcu vă rugăm să ne contactați telefonic la numărul de telefon 021-9607/021-4087800 sau să ne scrieți la adresa de e-mail programari@medsana.ro.