Quick Access
Medsana Prevenție

Anemie sau astenie?

Anemia și astenia sunt două afecțiuni care pot fi ușor de confundat. După lunile de iarnă, când soarele începe să-și recapete puterea, ne așteptăm să fim plini de energie, însă de cele mai multe ori ne simțim mai obosiți decât de obicei.

Majoritatea persoanelor care acuză simptome pe care le cred specifice anemiei suferă, de fapt, de astenie.  

Anemia și astenia au simptome comune:  

  • Oboseală; 
  • Durere de cap; 
  • Somnolență și somn neodihnitor;  
  • Apetit scăzut;  
  • Dispoziție tristă, apatie.  

Atunci când aceste simptome se instalează progresiv și se agravează, este foarte probabil să fie vorba de anemie. Analizele de sânge vor înlătura orice fel de suspiciune a anemiei, dacă este cazul.  
Dacă aceste simptome nu persistă o perioadă lungă de timp și nu se agravează, cel mai probabil este vorba despre astenie, care apare în contextul schimbărilor de temperatură, chiar dacă nu sunt atât de mari.  

Ce e de făcut?  

  • Asigură-te că ai o alimentație variată. Consumă mai multe legume și fructe proaspete decât în restul anului; 
  • Hidratează-te suficient. Poți consuma apă (proporție majoritară) sau ceai; 
  • Respectă orele de somn;  
  • Menține-te activ.  

Dacă starea de sănătate nu se îmbunătățește după 2 săptămâni de la respectarea acestor mențiuni, este necesară vizita la medicul specialist pentru mai multe investigații.