Quick Access
Medsana Prevenție

Sindromul Post - COVID 19

Formele medii sau ușoare de COVID-19 cauzează simptomatologie care nu durează mai mult de câteva săptămâni, iar majoritatea celor care trec prin boală se recuperează complet. Există însă și persoane care, deși nu mai au infecție activă, se confruntă în continuare cu simptome, iar recuperarea se face mai lent. Pentru a putea reveni cât mai repede la viața normală este important să știm să recunoaștem semnele și simptomele sindromului Post Covid-19 astfel încât se ne putem adresa specialiștilor.

Sindromul Post – COVID-19 este caracterizat prin persistența simptomelor clinice după un interval de timp de 4 săptămâni de la debutul afecțiunii acute (de la diagnosticul infecției cu virus SARS-CoV 2).

Este denumit în literatura de specialitate și cunoscut și sub denumirea de ''Long COVID''.

Simptomele tipice în Sindromul Post – COVID 19 sunt reprezentate de:

  • astenie fizică
  • dispnee
  • cefalee
  • tuse
  • febră persistentă, frisoane
  • cefalee
  • palpitații
  • amețeli
  • dureri musculare
  • dureri articulare
  • depresie
  • tulburări ale sensibilității gustative și olfactive

Manifestările clinice întâlnite cu diferite grade de frecvență și intensitate a simptomelor sunt:

  • pulmonare
  • cardiovasculare
  • renale
  • neurologice, neuropsihiatrice
  • endocrinologice
  • hematologice

Manifestări pulmonare:

  • dispnee
  • tuse
  • dependență de oxigenoterapie
  • astenie fizică

Manifestări cardiovasculare:

  • dispnee
  • astenie fizică
  • palpitații
  • durere toracică, retrosternală
  • dezvoltarea miocarditei și/sau a pericarditei
  • dezvoltarea insuficienței cardiace
  • creșteri ale valorilor tensiunii arteriale

Manifestări hematologice:

  • tromboză venoasă profundă
  • tromboembolism pulmonar

Manifestări renale:

  • insuficiență renală acută – necesită dializă

Manifestări neurologice și neuropsihiatrice:

  • simptome ale unei tulburări anxioase
  • simptome ale unei tulburări depresive
  • tulburare de stres post-traumatic
  • tulburări afective
  • tulburări de somn
  • tulburări cognitive

Manifestări endocrinologice:

  • hiperglicemie persistentă
  • rezistență la insulină
  • diabet zaharat nou diagnosticat – rar
  • tiroidită subacută – simptome de tireotoxicoză (hipertiroidie)

Afectarea persistentă a gustului și mirosului:

  • disgeuzie (alterarea gustului)
  • ageuzie (lipsa gustului)
  • anosmie (lipsa mirosului)

Alte manifestări:

  • sindromul oboselii cronice
  • scădere ponderală
  • dureri musculare (mialgii)
  • dureri articulare (artralgii)
  • simptome funcționale – urticarie/prurit, diaree persistentă

Pacienții cu afecțiuni cronice preexistente sunt mai predispuși la a dezvolta Long – COVID 19:

  • diabet zaharat
  • boli renale cronice
  • afecțiuni cardiovasculare cronice
  • pacienții cu diagnostic de afecțiuni maligne
  • pacienții cu transplant de organ
  • afecțiuni hepatice cronice

Cele mai frecvente manifestări sunt cele pulmonare, cardiovasculare și hematologice, ale căror durată și efecte pe termen lung nu sunt încă foarte bine cunoscute.

Este important ca persoana care se încadrează din punct de vedere simptomatic ca având Sindrom Post – COVID 19 să solicite consult medical de specialitate – consult de medicină internă (care va stabili dacă și care sunt alte consulturi de specialitate necesare pentru cel mai bun management medical al cazului) sau consult de specialitate pneumologic, cardiologic, nefrologic, endocrinologic, hematologic, în funcție de simptomatologia prezentă și de eventuale afecțiuni asociate.

Dr. Paul Dragomir 

Medic Primar Gastroenterologie

Medic Specialist Medicină Internă

Doctor în Medicină