Quick Access
Medsana Noutăți

Importanța controlului urologic, sesiune live cu Dr. Bogdan Buzescu, Medic Specialist Urolog

Urologia este specialitatea medicală care se ocupă de diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului urinar, inclusiv a sănătății aparatului reproductiv masculin. Aceasta include organele care produc, stochează și elimină urina din corpul nostru – rinichii, uretrele și vezica urinară.

Simptome asociate cu afecțiunile renale

Orice modificare care apare în aparatul urinar ar trebui să fie semnalată medicului urolog. Aceste modificări pot include disconfort/durere la micțiune, usturime, urină cu sânge.

În cazul bărbaților, simptomele pot include și disfuncție erectilă, ejaculare precoce, secreții anormale, durere la nivelul organelor genitale externe, durere de spate sau nefralgie, care apare în cazul litiazei renale.

Când să mergi la urolog?

În cazul bărbaților

Bărbații ar trebui să facă un control urologic anual după vârsta de 50 de ani. În cazul în care sunt sub această vârstă, se recomandă vizitarea medicului doar dacă există probleme de urinare sau antecedente ale unor afecțiuni renale, precum litiază renală sau adenom de prostată.

În cazul femeilor

În general, femeile ar trebui să se prezinte la medic dacă au probleme la urinat. Femeile tinere se pot confrunta cu litiază și infecții, în special în timpul sarcinii, iar femeile mai în vârstă ar trebui să se prezinte la medic dacă suferă de incontinență urinară.

Analize recomandate 

Pentru a diagnostica afecțiunile aparatului urinar, medicul urolog poate recomanda diferite analize, precum:

  • Hemoleucograma; 
  • Analize pentru rinichi;
  • Sumar de urină;
  • Urocultură;
  • PSA (în cazul bărbaților).

Sfaturi de prevenție:

  • Consumul adecvat de lichide este important, fiind recomandat un pahar de apă pe oră.
  • O igienă adecvată poate ajuta la prevenirea infecțiilor urinare. Este important să folosești toalete și produse de igienă adecvate, să te ștergi corect și să porți lenjerie intimă curată.
  • Înainte de a lua medicamente, este important să mergi la medic pentru a te asigura că nu există riscul de agravare a afecțiunilor.

Dacă dorești să afli mai multe despre importanța unui control urologic, cele mai frecvente afecțiuni ale aparatului urinar (litiaza renală, cancer de prostată, scurgere urinară), analizele recomandate și sfaturile de prevenție, te invităm să vizionezi live-ul cu domnul Dr. Bogdan Buzescu.