Quick Access
Medsana Prevenție

Cum să ne menținem sănătatea pe timpul verii

Cum să ne apărăm de valurile de căldură care se anunță? Cum să ne păstrăm sănătatea vara? Probabil că intuitiv avem cu toții măcar o parte dintre răspunsurile corecte.  

Chestiunea este că tot ceea ce știm trebuie aplicat!

Știm că trebuie să mâncăm alimente proaspete, ușoare: salate, legume, fructe. Dar ne luăm și mici ... Pentru că, nu-i așa? E anotimpul grătarelor, la propriu și la figurat. Totuși, digestia îngreunată și căldura nu merg bine împreună. Riscăm să îi supărăm pe mulți, dar o facem totuși: trebuie să limităm consumul acestor alimente pe timpul verii; puțin poate însemna și bun. 

Apoi, știm foarte bine că trebuie să ne hidratăm! Dar  nu este recomandat să bem sucuri acidulate foarte reci – nici alcool, nici cafele fierbinți. Ce ne rămâne? Apă plată nu foarte rece, ceai verde sau alb cald – care, în ciuda tuturor aparențelor, chiar răcorește, sau cocktailuri ușoare, ideal fără alcool. Un cocktail ușor, seara,  poate înlocui celebrul pahar de vin roșu. 

Apoi știm că trebuie să ne ferim de căldură! Dar nu punând aerul condiționat la 16 grade – nici în mașină, nici acasă. Variațiile mari de temperatură sunt periculoase și ne putem îmbolnăvi mult mai ușor. Ne protejăm atunci când nu ieșim la orele periculoase (între 11.00 și 16.00), atunci când putem să stăm între copaci, pe malul unei ape. Ne protejăm când purtăm haine de bumbac sau de in, când ne mișcăm controlat – când nu facem eforturi care nu sunt necesare. Pentru cei care lucrează remote, o terasă într-un parc umbrit poate fi o soluție mai bună decât acasă. 

Mai știm multe: mai știm că am putea încerca yoga, de exemplu, în loc de sala de forță. Există asane (poziții specifice) care reglează centrii termici – adaptarea la temperaturile mari se face mai ușor. 

Iar dacă vara asta va fi chiar și mai cald decât de obicei - știm că trebuie să devenim mai conștienți de mediul înconjurător. Știm că trebuie să fim mai atenți cu natura pentru ca efectele încălzirii globale le resimțim fiecare dintre noi.